.

Cred ca intr-un final, mai mare este lancezeala asta si obisnuinta de a fi ori aici, ori acolo, depinde doar de ce parte a viciului  te afli, ma aflu. Depinde si de ce parte a ecranului te afli, ma aflu. Depinde in acelasi final de atat de multe lucruri pe care recunosc, nu le-as fi inchipuit niciodata si cu atat mai putin sau poate mai mult ( inca nu mi-am dat seama ) nu mi le-as fi inchipuit mie intamplate niciodata, atunci cand niciodata era viitorul cel intunecat si nu prea previzibil. Foarte dorit insa, tin minte dorinta, ma mai traverseaza si acum si cu putina rusine recunosc.

Si in inertia asta caracteristica celor pe care obisnuiam sa-i dispretuiesc inainte sa imi ramana indiferenti, in inertia asta m-am gasit si eu pana acum, chiar acum cand scriu degeaba inca o data aici. Eu nu mai am nimic de zis , de povestit sau de amintit de foarte mult timp. De atunci de cand s-a terminat si de cand a disparut farmecul, nervii, tristetea si furia, absurdul si intamplarea, orasul si drumurile, timpurile si singuratatile. Si a trecut ceva timp de atunci. Ca o tiganca vaduva intr-o caruta , ce isi striga fierul vechi,  intr-o dimineata de duminica cand toti dorm sau sunt la munte sau la mare sau la peste, asa ma gasesc si eu de ceva timp nu numai in lumea asta scrisa.

Cum am pus punct la ceva vicii ce mi-au traversat scurta mea existenta, asa o sa pun punct si la ultimul ramas scris si nociv doar ca sa-mi aduca aminte de bune, de rele dar mai ales de cat de ridicol pot fi (si) atunci cand scriu.

Si totusi, in anii astia scrisi ce s-au adunat  penibil si neatent peste mine, trebuie sa scriu ca sa ramana si scris urmatoarele :

Broker, Sdfrancisk, Asklepios Ugeritorul si ala cu gluga de l-a gasit perma ( ciclopul sau nu stiu cum dracu s-a botezat si distrusul ala ) raman in continuare bivoli marini ce au fost nascuti de o girafa afiliata la partea misa a existentei telurice iar cerul a pierdut cateva stele importanta la nasterea lor cand, din dorinta de autoconservare, a aruncat cu ele in directia lor dar nu i-a nimerit…ce aligatori sinistri !

Somn usor, intotdeauna pentru totdeauna !

Vals nostalgic

Cuvintele se pierd si ele in tacerea asta inghitita in gat si cu un nod in acelasi gat. Si absurdul isi etaleaza acum toate fustele colorate in fata noastra cand greselile joaca tot acum intr-o hora pe cele mai triste ritmuri probabil existente. Toate astea pe fundalul timpului care se duce atat de repede si cu atat de multa satisfactie incat il banuiesc ca e viu.

Si poti sa alegi culori de negru, de verde sau orice alta culoare ce iti muleaza realitatea sau minciuna. Pana la o noua realitate numai cele nostalgice pot defini acum culorile si pot maturiza cele trecute dar, stii si tu doar, nu poti indeparta asa usor culorile permanente ale nehotararii ce insoteste acum prezentul gol de tot ce a fost plin.

Cand orice urma de logica, de viitor sau de trecut, de inutila prezenta si de lipsa de tangibil prezenta a unuia ce obisnuia sa existe in perimetru definit de metri, obscur si comun, cand toate astea se sterg in secunde cu un burete vesel  si colorat pe moment intr-un trecut moment, atunci ramane  in prezent doar prezentul gol ce nu sufera pareri, cuvinte, atingeri, prezenta dar sufera in acelasi cunoscut comun cotidian si se integreaza perfect in ceata depresivilor culti ce propavaduiesc sinuciderea dar sclavi ai fricii, o lasa pe mai tarziu cand e deja prea tarziu.

Nu iti cauta salvarea in cei ce se clatina complicat ghicindu-ti gandurile si sentimentele si care, drept recompensa, iti ofera sentinte cu titlul de salvare. De dragul perpetuarii speciei poate nu ar strica sa le explodezi ideile din cuvinte privind sincer si poate mut, peste toate grasele nocive ce isi manifesta absolut dizgratios ratarile, singuratatile si esecul.

In rest, ca de obicei, nu tin cont de restul care se ingroasa de pe zi ce trece.

La mijloc

Am o fata fals treaza trasa peste fata mea reala

In realitate nu se (mai) intampla nimic de ani buni si mai ales de ani rai. Atunci ce rost are sa mai amintesc ce intamplat nu este cand pot , foarte bine chiar, sa ingrop trecutul mort sub o cruce grea si sa tac in timp ce cu ochii mari pot inca sa ma bucur de culorile ce ma inconjoara. Chiar asa !

Printre mine

E duminica 6:33 si visez in culmea exazului ca sunt singur cu portarul si e minutul 97 din finala ligii campionilor iar noi jucam in 10 in fata celor de la real madrid, e 0-0, driblez ca un demon de neoprit si am toata poarta goala in fata si suntem cu mana pe cupa deja, trebuie doar sa imping mingea in poarta sutez si – TASHA , TRECI IMEDIAT LA MINE CA NE SUPARAM! NESIMTITO, TASHA VINO IMEDIAT AICI,  TASHAAA, LASA CATELUL IN PACE CAND ITI ZIC! TASHA , EU CU CINE VORBESC ?!

Mor de trei ori pe saptamana cand asta de isi plimba cainele Tasha in spatele blocului pe langa ghena de gunoi ii vorbeste in romana cainelui si are pretentia ca ala sa si ii raspunda. Si ma iau toti dracii de cerebel cand incerc sa revin in vis si nu reusesc. Tribunele sunt goale, gazon nu este, doar boul de soare ce imi straluceste chior in ochi ma face sa ma ridic iar nervos din pat. In drumul spre baie ma impiedic de fierul de calcat si dupa ce il injur si pe asta si ii trag un picior pana in calorifer, ma gandesc ca nu am detergent si dupa nu inteleg de ce m-am gandit la asta.

E o vreme proasta de toamna timpurie si nu e nici soare nici nori intregi, un soare din ala ce mai scapa printre  nori, e prea rece pentru tricou dar cu hanoracul pe mine imi este cald. Bate vantul totusi iar copacul asta se inclina si ma ciocaneste in geamul de la balcon de ma sperie de fiecare data. Parca e viu, mars maaa cu crengile tale in alta parte !

Buimac si mahmur, cu ochii mici si parul ciufulit, cu urme de perna pe fata ca am dormit pe dunga aia si un nasture, imi car sacul cu gunoi in spatele blocului unde e ghena. De ce ar lasa niste oameni normali la cap ghena deschisa cand pot sa o inchida cu cheia. Caut prin cele 23 de chei ce le port la mine, cheita de la usita de la ghena. Da daa, e o usita mica mica si gandesc ca trebuie sa fie o cheie mica mica. Normal ca e cea mai mare cheie ce imi atarna in buzunar dar asta aflu dupa ce le incerc pe toate, de doua ori. Ii injur si pe astia cu ghena lor si arunc mormanul de cutii de becks, cutii de pizza in gaura aia de la container si nu mai inchid nici o usita cand ma retrag bolborosind consoane despre ghena lor. Cine dracu va fura gunoiul ba plictisitilor ?

La intoarcere trag un sut intr-un bidon gol ce imi intersecteaza calea si nimeresc un tomberon de pe alta parte. Stai maa, nu da ! imi striga unu pe care nu-l vad.

Pe scari ma impiedic rapid caci inca nu sunt obisnuit cu scarile astea si intr-un cor de injuraturi din cap imi continui drumul ascendent. Trantesc fara sa intentionez usa dupa mine si cand ma lovesc singur de casa asta singura, nu ma traverseaza niciun sentiment de singuratate caci in fapt nu sunt traversat de sentimente dar tot ma supara ca am uitat sa cumpar detergent, al dracu rapanos fara sanse ce ma gasesc fata in fata cu viata.

Ma inchipui un batran fara putere si vlaga , cu ochii mici si cuta dintre ei, care incearca penibil si fara rost, sa ridice o cana de pe masa ca sa o arunce in fata dracilor din fata blocului care fac galagie stupida pe acolo. Ma linistesc tot rapid la gandul ca eu nu o sa imbatranesc, eu o sa dispar rapid dintre cei vii doar ca sa revin in fuga si cu putere, acum cu un surplus nevital dar morbid, asupra celor ce au prins fiinta in afara mea. Cu gandul asta bun adorm fara vise si cand ma trezesc afara este pranz, in casa este zi iar in rest nu ma intereseaza caci, dupa cum deja am zis, restul l-am lasat la ala de mi-a adus pizza acum cateva zile si cinci minute.

Intre timpul ramas, cu un labartat ranjet pe fata, nu ratez niciodata stiinta de a profita la minim de micile si placutele surprize pe care mi le rezerva viata ce ma loveste peste frunte cand eu sunt cam bou.

Printre resturi de da

Si cand au venit sa te ia, tu ai zis : nu multumesc, e bine aici ! Si cand te-au trimis in halta aia in care nu oprea trenul accelerat, tu le-ai zis : bine, e bine si aici ! Si cand ti-au zis ca trebuie sa te intorci 456 de km inapoi doar sa nu dormi o noapte, tu ai zis : bine, ma intorc, ce altceva am de facut doar ! Si cand ti-au zis ca maine esti liber si poti sa dormi cat vrei tu, tot tu ai zis : o sa dorm mai tarziu, sunt obosit, au trecut totusi mai mult de trei saptamani ! Si cand ti-au zis ca daca tot esti odihnit, acum poti sa te intorci linistit tot acolo, nu altul decat tu ai zis ca : mi-a placut acolo, ma intorc cu placere ! Tot ei ti-au zis ca daca nu e nevoie urgenta de tine inapoi, poti sa mai intarzii acolo pentru cateva zile si tu ai zis : daca nu e urgent, raman aici, e la fel peste tot ! E la fel peste tot dar mai ales aici, ti-au zis ei si tu ai zis : aveti dreptate, e la fel peste tot asa ca de ce sa nu raman aici?! Si ai ramas tot acolo.

Iar cand ei au zis ca e timpul sa pleci de acolo tu ai zis : da, aveti dreptate, e timpul sa plec de aici ! Si cand ei au zis ca maine trebuie sa fii cu noi si sa ramai mereu langa noi , tu ai zis ca : bine, pe voi va stiu, raman langa voi , oriunde ar fi ! Cu ei, oriunde ai fi, ai ramas timp de ani pana cand ei ti-au zis ca ei or sa plece iar tu trebuie sa mai ramai putin. Rabadator cum te stiu, ai zis : o sa raman cat trebuie, este oriunde la fel ! Tu ai mai ramas putin iar ei s-au intors putin.

Si ei au zis : hai cu noi ! Si prost cum te stiu, ai zis : nu, plecati voi , eu raman aici ! Asa ca ei au ramas acolo si tu ai plecat. Cand ai ajuns , cineva te astepta cu un mic cadou numai pentru tine si cu ochii direct in cineva , te-ai pierdut cinci minute si a fost suficient.

De atunci, nimeni nu a mai plecat nicaieri, nici ei , nici tu. Doar tu nu ai mai ajuns, pierdut inutil in ochii unui cineva cu un cadou mic.

Aerul din plamani

Alergand si topaind fericit angelic in haine de culorile curcubeului peste anii ce se transforma in zile de culoare galben-albastruie, zilnic si boem cu un ranjet scapat fara intentie pe fata, cu parul scurt si catarat pe o bicicleta de copii mici , imi intind brusc mainile si zbor astral intru purificarea sufletului meu afumat prin magica atingere a sentimentului sublim ce pare ca ma duce pe spatele lui firav dar pufos spre o lume in care toti suntem copii, simpli, puri la suflet si la simtire si cu totii dansam cu un zambet debil pe fata hora fericirii ce se intinde pe veacuri. Daca nu ramaneam fara virgule, puncte si alte cacaturi de exclamatii punctuale, puteam sa o tin asa fara sa ma repet timp de o zi si 56 de ore si , dupa ce ma hidratam, o luam de la capat. N-a fost sa fie, s-ar zice.

In fapt, in viteza mare a trecut azi o masina pe langa mine, tuareg cum pula mea altfel, iar eu am ramas sa inghit apa din baltoaca de dupa rotile de 17 si in timp ce ma sterg intreb a prost cu ciuda, de ce dracu nu si-a luat ala roti pe 20 ?! Dar ca fapt divers, acum cateva zile cand a incercat o cioara mica sa ma fure profitand ( naiv din partea ei ) de freza mea inutil de bogata , am reusit cu succes si fara regrete sa-i sucesc o mana in timp ce i-am tras cu genunchiul prost in dinti. Pe mine m-a costat o pereche de blugi patati dar satisfactia si fericirea de dupa au intrat in minele meu deloc salubru ca o bere becks pe timp de padure cand padurea e pe o insula si insula e inconjurata de o mare albastra in care s-a aruncat un rege grec.

In fapt, la ultima hora la care am participat, am reusit sa imi mai dobor inca un complex ce ma stapanea cu incapatanare. Acum am reusit sa fiu ridicol si in fata mea si daca mai aveam o a treia personalitate, total independenta de primele doua,  o trimiteam la aia din public sa aplaude cu mana pe burta prestatia mea populara din restaurantul de lux in care ne desfasuram cu totii in mod civilizat si clasic o nunta de doi chiori ce au deschis ochii unul in altul si au ramas asa. A fost sa fie ultima caci din ultim, final si puncte puse imi pare ca ma joc cretin intr-un cerc din ala de lemn prin care alearga sobolanii aia albi ( da daa, hamsteri mancai-ar tata pe ei de animalute de casa fine si destepte ) si nu prea imi convine .

In fapt, nu generalizez. Cand ma lovesc de – noi suntem, noi facem, noi mancam , noi bem, noi iubim, noi ne despartim, noi ne impacam, noi nu iubim, noi nu suntem fericiti, noi existam – ma loveste brusc in stomac aceeasi acuta senzatie de boala livida si cum lupt cu boala, cand nu imi iese sa parasesc civilizat si ignorat scena zic , din a mea unica si indivizibila pozitie cum caa :

Voi sunteti , eu sunt si acum nu am conjugat doar ca in primii mei doi ochi te-ai identificat ca o simpla oaie din turma pe care o reprezinti cu succes imperial si abstract, voi mancati cand eu nu sunt flamand iar cand mi-e foame eu nu mananc ci ma hranesc, voi iubiti dar doar eu devorez iar cand voi va despartiti eu sunt ala care se impaca si in pozitie de yoga mint frumos ca in viata nu am avut parte de despartiri ci doar de o simpla linie intre doua corpuri. Cand voi va impacati eu sunt ala de deasupra ce rade isteric cu patru guri si va arata cu degetul compromisul..nefericitilor iar cand voi nu iubiti sunt tot eu, ala care va arata partea dorsala bine si tonic lucrata caci tot voi, nu sunteti eu asa ca de pe partea mea de baricada va arunc grenade cu depresii ce sper sa va inmulteasca crescator numarul victimelor. Voi nu sunteti fericiti dar cand va loviti cu capul de o vedere eu sunt de cealalta parte, beat, fumat si extaziat la culmea orgasmului de existenta unui melc dupa ploaie iar cand voi existati cu siguranta o sa fac o plecaciune in fata voastra si o sa ma retrag tanar si rosu in obraji lasand in urma cancerul existentei voastre. Asa ca atunci cand tu esti voi , tot atunci eu nu sunt tu si cu bucurie in ochi , lacrimi si urechi, o sa iti urez tie sa ma parasesti in tipete cand eu o sa ma arunc in sus cautand cu disperare..o pereche de papuci de plastic.

Acum , inainte sa pun punct, trebuie sa mai spun cum mi s-a parut tare, exact ca intr-un banc, cand incerci cu disperare sa te faci auzit intr-un film mut si culmea!, te supara faptul ca ceilalti raman muti . Daca iti doresti sa mori, din a mea unica , stricta si absurda parte, poti sa mori. Eu nu o sa aplaud dar o sa ignor.

La usa ta

O sa incerc putin soare.

Incercand putin soare, prea ma amestec in raze si radiatii si al dracu , cand nu sunt atent, le primesc direct in ochi exact cand sunt cu ei deschisi. E complicata viata asta si oamenii astia sunt asa de complicati, mi se recita intr-o casca cu ton de justificare. Asa ca inchid ochii pentru un moment, pentru momentul ce exclusiv trece.

Nevoia de a spune cand nu am nimic de zis ma mai traverseaza uneori si mi se face ciuda tot uneori caci rareori par a fi ca ceilalti. Pe ceilalti ii inghit ca pe berea fara alcool. Strig in gura mare si ma bag in fata sa ma asculte toata lumea si cand reusesc strig pana nu imi mai aud vocea in cap ca vreau sa ma pierd in multime. Nu imi iese.

Ca toti ceilalti ma gasesc tipand in gol si fara aer incercand sa-mi fac un loc ce nu mi-l doresc intr-o lume ce nu ma doreste. Imi pastrez cu aroganta diferenta de restul , eu macar am incercat. Eu macar am reusit.  Sunt ala care, incearca de ani si cu dintii stransi incearca in continuare. Atat si nimic mai putin, mai pierd pe cate unii pe traseu si cand ma intalnesc singur prefer un becks cu aroma de liniste. Imi iese.

Imi permit inca luxul de a nu ma sufoca in depresii comune si de a zambi cand e de ras si de a nu plange cand nu e de plans. Nu sunt traversat de plictiseli de la vreme si nici ca ma loveste nostalgia cand ma ploua in adidasi. Imi port cu zambetul pe buze hanoracul si vremea rea o tratez cu gluga si fes iar pe timp de vara imi arat inotand spatele soarelui ce imi straluceste pe o insula ce da cu capul, de capul ei, de o mare albastra sau verde. Nu am consideratii asupra lucrurilor ce nu ma privesc si pe care nu le privesc, ma intereseaza deloc faptul ca un microbuz cu 67 de persoane a fost lovit de tren iar scorul de la meci imi poate incanta sau devasta existenta. Sunt acelasi nespalat ce nu trece ca gasca prin apa cand vine vorba de becks si in continuare ziua de vineri este prietena mea cea mai intima ce imi anunta amantele in numar de doi ce o ii urmeze.

Fidel bulbucilor ma scufund mai mereu in becks doar ca sa ies mai curat in fata timpului ce , si el, cu scarba-i caracteristica imi aluneca printre degete cand ma agat cu toate degetele de basca gri cumparata ieftin de la turci. Cam alunecos personaj. Pot si imi permit cu intensitatea ce ma cunoaste, sa sparg cu nonsalanta halbe  de mese sau capete dar mereu pe banii mei pe care ii cheltui fara pic de regret atunci cand sistemul monetar isi impune regulile mai ales cand ma gaseste intr-o stare supusa.

Tratez si acum cu acelasi dezgust acelasi dezgust pe care il intainesc scuipat ( si in litere ) de cei ce isi tipa consideratiile despre ce nu cunosc si recunosc ca imi face placere. Cu placere le urez  un sut in fund fara pasi inainte si tratez vertical orice reprezentant al speciei ce imi intersecteaza varful ud al bocancilor.

Eu nu mor, eu nu ma transform, eu nu ma scriu ca sa ma descriu, eu nu exist in realitate cat timp exist in realitate, eu nu am prastie pe post de coloana vertrebrala , eu nu vreau eu pot, eu incerc si cand nu pot ma predau iar cand ma predau nu o fac in tipete ci in liniste, liniste ce o tot caut printre tipetele ce nu imi mai rasuna in urechi caci, mai nou, mi-am dotat timpanele cu amortizor.

In rest, nu imi pasa de rest ca l-am dat la ala de mi-a adus pizza acum 5 minute.

Senin

Cu un ranjet prost balit pe fata, constat deloc surprins ca am ramas singur. Daca strig acum, ma dedublez si uite cum imi duc mai departe specia contagioasa!

- in fiecare grasa intalnita in viata asta mie proprie, am gasit o slaba de inger. astept cu interes si fara nerabdare ziua in care voi intalni o slaba grasa de inger. daca e sa-mi calculez sansele pe baza trecutului meu tulbure, probabilitatile ma imping cu determinare si indiferenta spre ziua in care voi intalni o ingeroaica grasa, slaba de om care , culmea,  im va cere sa o protejez. cum ma cunosc, o sa zic graso! si o sa fug in nestire pana imi rup si celalalt picior, voi fi prins din urma si violat angelic cu o coasa roz.

Intre minute

Pierdut printre cateva stanci lenese si uituce, cu o mare de culoarea ei in a mea arsa fata, imi las capul inutil pe spate si imi permit inca luxul de a poseda gol intre urechi.

Nu merg inainte cat inca pot  .

Cuvintele mi se intepenesc in limba si raman asa. Nu e de la mare, nici de la stanci, nici de la paradis si nu e nici macar de la soare , poate putin de la bronz. Cred ca e de la timp, la timp de data asta. S-a observat extrem de clar, dupa parerea mea care conteaza, genunchiul bun si ascutit ce i l-am aplicat in barba. Cu timpul lesinat langa mine, respir zilele astea cu o pofta unuia ce a traversat desertul si i-a murit camila la jumate da boala a cazut exact pe bidoanele de apa.

Nu transpir caci demult nu mai am apa in mine, poate in organism ceva ramasa dar nici de ala nu sunt sigur. Dar in zare imi pare si apari aproape cand credeam ca aproape e in povesti si realitatea doar subjuga iluzia ce o creaza si pe masura ce devin atat deloc clar nu uit ochii mei preferati ce imi zambesc zilnic, in niste zile ce ne sunt dedicate.

Iar in restul zilelelor, odata cu noptile pierdute printre cuvinte si fum, cu ochii mici si visele departe, imi suna inca in timpane cateva acorduri de chitara ce peste galagia de zi cu zi, ma readuc cu picioarele pe pamantul intamplator ce rar il calcam acum intr-un vis devenit realitate.

Cateodata, cand se intampla si in inversul stupid al realitatii, stiu ca este aici ce aici am ravnit cu pumnii stransi si ochii inchisi in niste mari si in niste ani ce oricat i-as dori trecuti si uitati, imi reamintesc ca de acum-ul ce e prezent si lor si cu toate astea in spate imi iau si spatele cu mine si ma arunc intr-o mare albastra ce sfideaza indulgent timpul ce ne vrea mici si comuni si terni.

Cum fara cuvinte am ramas, ca un semn bun si cu soare, cu un soare noua dedicat, amestecati prin lumea asta incurcata si uneori departe, nu uit inca sa vad cu ochii holbati doi ochi in fata mea arsa si rea ce ma fac sa-mi inghit cuvintele si sa vad cand e de vazut, sa traiesc cand traiesc si sa bifez un plus in existenta mea inutila.

Cateodata, cand conteaza, e simplu si surd.

In speranta ca nu s-a inteles nimic , termin ultimul becks si bag capul nisip ca sa descopar celalat capat insorit al lumii.

Cu picioarele in aer

Primii care mor sunt cei care merg inainte.

Ti-o iei subit si induisator in dinti cand ai crezut in prima faza ca poti sa faci balet pe ritm de prodigy. Iti dau o drujba , sa iti duci la final planul sinucigas cand credeai deloc realist ca o sa atingi norii cu obrazul dar cu fierastraul ai ajuns la loc in pamant..pula mea, gravitatia. Dar te ajut sa te tii de un bat aprins de chibrit cand esti la etajul 10 si ai rau de inaltime ca totusi, cerul nu e niciodata prea inalt..esti tu prea mic , bai baiat de treaba !

Te bat prieteneste pe umar si iti zic ca totul va fi bine dar nu uit sa sar din masina cand tu ai adormit la volan si de pe contrasens vine un stalp mic ca, nu-i asa ? , esti un visator. Te las sa imi plangi cu hohote constatand uimit ca lumea e mica si parca te-ai mai intalnit de cateva ori cu asta, te las dar tip dupa aia de sterge mese sa mai aduca o naveta de becks sa-mi alunge plictiseala.

Cazi mereu in doua picioare numai ca ai cazut de la etajul 5 de data asta si nu in gradina la ala de la parter ci pe matizul verde lu ala de la unu..batea vantul incorect. Astept timid sa vina salvarea si ala cu matizul asteapta descarcerarea si ca sa treaca timpul mai repede, jucam sah pe bere. Ai invatat sa asculti numai ca ai uitat sa vorbesti , lasa prietene, am eu un surplus de vocale si ti le imprumut. Acum poti sa tipi fara nici o grija, pacat ca ceilalti au invatat sa nu auda, uituci sunt oricum.

Ma las lovit de criza,  de nervi , cand te vad ca dupa ce ai dat cu capul de perete, de doua ori, te chinui inconstient sa musti dintr-o bordura si incerci sa si mesteci. Iti imprumut in schimb sapca mea pe post de colac cand te scufunzi in vise si incerci sa evadezi la realitatea rece. Pe timp de canicula o sa fiu  primul ce iti canta prohodul pe un ton fals , dupa socul termic, amin.

Visezi la occident da limba materna iti suna strain cand legi cuvinte in gura. Nu-i nimic, iti dau tot cu imprumut cu doua dictionare in cap pana te integrezi in societatea umana. Uman suna deja crud asa ca aleg verdele sa ma reprezinte si o sa ma transform in steagul irlandei ca sa iti flutur prin fata doua plaje si trei mari dar te las sa iti consumi carnea in sange caci sangele ti-a disparut din obraji.

Livid cum te stiu, te las sa ma iei de mana si sa imi zici incet si cu capul in pamant, am gresit. O sa fiu alaturi de tine, eu si alaiul tau restrans de cunostinte cu care te-ai atins ba sub piele ba pe sticle, in timp ce o sa ne prefacem cateva ore din viata noastra tristi si socati ca te-ai dus. Dar o sa aruncam cu pamant si o sa gasim sfasietor gestul desi nu prea contezi. Sa vina carnea in sange la pomana si vinul ala bun si o sa fiu primul ce bea in cinstea ta..cinstitule, cinstea te-a omorat, eu nu te-am salvat!

Ca sa nu te condamn, revino dracu cu picioarele pe pamant, pe pedala, apasa decis pe aia din dreapta , uita de aerul conditionat si de viteza, alearga cu spatele inainte sa dea spatele peste tine, deschide doi ochi, uita de ala din ceafa ( nu exista, te minti ) , nu cauta adevarul subiectiv scuipat printre dinti, nu cere niciun cer liber ca au inchis, fa inventarul si trage o linie si ia in pula mea linia aia, pune-i un bold in varf si scuipa printr-o teava exact ca pe cornete direct in ochii viselor si nu visa cu ochii inchisi ca o sa intri in stalp ca e noapte si atunci te intalnesti cu mine.

Eu ma retrag pe o plaja murdara si accidentala de langa un rau poluat si daca ma vezi ca iti fac cu mana, alege un copac si incearca sa-l eviti caci mai nou am ochi de bufnita si dupa ce ma tund nu sunt o imagine prea placuta iar lumea se fereste de mine ca de cucuvea. Daca si pronunt exact sunetul stii ca o sa-ti inghete pleoapele si cand o sa-mi cer ajutor eu o sa fiu zburat pe alta plaja, planeta , caci eu nu exist in realitatea ta . Eu exist in realitate.